A avea înseamnă a fi….ŞCOALA ZEILOR – STEFANO ELIO D’ANNA

22221616_1547147052047044_6010902391316109441_nSă fii şi să ai, reprezintă aceeaşi realitate, însă pe diferite planuri ale existenţei”, a anunţat El. „A avea înseamnă a fi.” După părerea Visătorului, „a avea” reprezenta manifestarea lui „a fi”, în timp şi spaţiu. Această descoperire deschidea porţile unei revoluţii teribile în percepţia obişnuită a lumii şi reprezenta unul dintre acele şocuri date gândirii, capabil de a schimba cursul unei întregi civilizaţii. Visătorul a subliniat faptul extraordinar că fiecare trecere epocală din istoria omenirii a fost, întotdeauna, precedată de o răsturnare a ideologiilor, de o revoluţie a gândirii, care începe în individ şi apoi alunecă

spre mase.

Relocarea omului, din centrul universului spre marginile lui, de către Copernic, în teoria sa heliocentrică, a şocat teoriile fundamentale ale Evului Mediu şi a deschis porţile epocii moderne. Protestantismul a schimbat radical perspectiva asupra muncii, de la perspectiva unei condamnări biblice la instrumentul evoluţiei omului, şi a creat condiţiile psihologice pentru Revoluţia Industrială şi capitalismului raţional.

„Azi ne aflăm în faţa unei noi revoluţii. O revoluţie psihologică, ce are la bază ideea că a fi şi a avea reprezintă două feţe ale aceleaşi realităţi”,

 

a anunţat Visătorul. „Tot ce vedem şi atingem, ce percepem şi numim «realitate», nu este altceva decât proiectarea unei lumi invizibile pentru simţurile noastre, o lume a ideilor şi valorilor care alunecă vertical pe planul existenţei noastre: lumea fiinţării.”

A fi nu se opune, ci se suprapune lui a avea: este cauza lui a avea. Astfel se explică de ce ţările cele mai bogate în resurse naturale sunt deseori cele mai sărace şi că îmbogăţirea unui om nu este o condiţie suficientă pentru împlinirea destinului său, dacă acesta nu generează o elevare a fiinţei lui. Este posibil, de fapt, să detectezi un regulator de circuit, un fel de mecanism homeostatic care, inevitabil, îl întoarce pe „a avea” înapoi, la nivelul fiinţei. Omul luat pe nepregătite, chiar dacă este favorizat temporar, de un eveniment sau o circumstanţă exterioară, este împins înapoi, în vechea lui sărăcie, dacă şi-a depăşit nivelul propriei fiinţe. Această teorie e valabilă şi pentru naţiuni. După mai bine de o jumătate de secol de programe de întrajutorare internaţionale care au dat greş, în lumea a treia, până şi economiştii din ţările dezvoltate ar fi trebuit să înţeleagă că este imposibil să ajuţi o ţară din afară, dacă nu este pregătită în interiorul ei, în fiinţa ei, dacă nu a atins încă un nivel adecvat de avere în propria ei invizibilitate, în propria ei bogăţie de idei, fie ele etice, estetice, religioase, filosofice sau ştiinţifice şi în sistemul propriu de valori. Pentru majoritatea acestor ţări este suficientă reîntoarcerea la vechea lor înţelepciune, la esenţa originilor lor şi aducerea hranei înapoi, la sistemul vechi de valori, pentru a se îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale cetăţenilor ei.

Ideea că „a avea este a fi” îşi are rădăcinile în unul dintre cele mai vechi principii ale omenirii şi revoluţionează tiparele ei conceptuale. Totuşi, nu a avea îi deschide calea omului spre a face şi a fi, ci şi a fi îi permite mai întâi să fie, pentru a face şi apoi a avea. Să depăşeşti această formă de hipnoză colectivă înseamnă să laşi deoparte viziunea palidă a lumii şi să pătrunzi într-o gândire verticală, unde există multiple straturi ale realităţii şi infinite niveluri ale fiinţei. „Să ai înseamnă să fii”, reprezintă cheia înţelegerii celor mai vitale şi complexe argumente legate de viaţa omului şi a sistemelor organizaţionale, a fiecărui ordin şi structură socială complexă, explicând diversitatea destinelor acestor organisme.

Istoria omului s-a referit întotdeauna la a face şi a deţine cât mai mult. Progresul civilizaţiei, în societăţile hipnotizate de dorinţa de a deţine, guvernate de nestăvilite instincte prădătoare, un fel de ecou al nostalgiei animalice, coincide cu dezvoltarea îndemânării de a produce, a comunica,

 

a călători, a distruge cât se poate de mult. Perpendicular pe această istorie, alunecă dimensiunea invizibilă a ideilor, lumea cauzalităţii.

Fiecare cucerire a invizibilului, fiecare creştere a destoiniciei omenirii, în a face şi a avea, au fost mereu precedate de o cucerire în hotarele Fiinţei. Cu timpul, cunoaşterea ştiinţifică şi progresul tehnologic, urmează cunoaşterea pe care o are omul despre sine şi nivelul de cunoştinţă atins. Ştiinţa şi Conştiinţa merg mână în mână.

„Fie că este vorba despre un individ, organizaţie, naţiune sau civilizaţie, abilitatea de a cunoaşte, a face şi a avea depinde de nivelul de fiinţare atins de acea civilizaţie, naţiune, organizaţie sau individ.”

Visătorul a încheiat acele reflecţii cu o sentinţă elocventă şi simplă. „Cu cât eşti mai mult, cu atât cunoşti mai mult; cu cât faci mai mult, ai mai mult. Să faci şi să ai depind de fiinţare, aşa cum umbra depinde de dimensiunea şi forma obiectului pe care îl proiectează.”

El mi-a dat de înţeles că oricine poate percepe dimensiunea a ceea ce are, însă puţini pot vedea dimensiunile a ceea ce este un om sau o organizaţie. Dimensiunea fiinţei rămâne invizibilă: profunzimea şi magnitudinea ideilor, valorile şi „visul”.

Ceea ce îl împiedică pe om să vadă echilibrul perfect dinte „a fi” şi „a avea” este factorul timp care, asemenea unei perdele de fum, le separă iluzoriu unul de altul. Dacă, în mod surprinzător, reuşim să comprimăm timpul, anii din viaţa unui om sau secolele civilizaţiilor, vom vedea corespondenţa perfectă dintre „a fi” şi „a avea”. Ele reprezintă aceeaşi realitate, pe diferite planuri ale existenţei. Materializarea lui „a fi” devine „a avea” şi „a avea” se transformă în „a fi”.

Descoperirea identităţii dintre a avea şi a fi marchează profund gândirea economică. Dacă a avea şi, implicit, producerea averii se supune fiinţării, atunci conceptele fundamentale ale fiinţei, stările fiinţei, tot studiul şi autoobservarea omului vor trebui incluse, oficial, printre materiile legitime ale cercetării ştiinţifice, împreună cu etica, sistemele de credinţe, valorile morale şi, mai presus de toate, intuiţia şi „visul”.

„Cu cât este mai amplă viziunea unui om, cu atât mai bogată este economia lui. La fel se întâmplă şi cu organizaţiile, ţările şi civilizaţiile.”

(Sursa – carte-ŞCOALA ZEILOR- STEFANO ELIO D’ANNA)

Sa va fie de folos oameni frumosi!

Psiholog Psihoterapeut Recatej Luana Luminita

 www.luminasufletuluitau.ro

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s