ÎNŢELEGEREA IMPACTULUI PE CARE ÎL AU ALEGERILE NOASTRE…

16711975_10212263077195382_865186645683796856_nAlegerile pe care le facem ne afectează stările de dispoziţie şi modul în care ne vedem pe noi înşine. Ele influenţează calitatea relaţiilor cu noi înşine, cu ceilalţi şi cu lumea. Fiecare acţiune determină apariţia unei reacţii de aceeaşi amplitudine, dar de semn opus; aceasta este legea cauzei şi a efectului.  De fiecare dată când luăm o decizie care nu este în concordanţă cu dorinţele inimii noastre, nu numai că ne îndepărtăm de ceea ce spunem că dorim de la viaţă, dar ne şi blocăm forţa vitală -acea forţă interioară, unică, ce ne ţine în viaţă din punct de vedere spiritual şi fizic.

Atunci când punem întrebările potrivite şi facem alegerile potrivite, ne alimentăm forţa vitală.

Toţi avem o flacără internă care este păstrătoarea forţei noastre vitale. Fiecare alegere pe care o facem, ori aduce mai multă forţă, întărind, aprinzând şi hrănindu-ne flacăra, ori diminuează această forţă, micşorând intensitatea flăcării şi re-ducându-i puterea.

Atunci când focul interior este viu, ne simţim puternici şi încrezători. Avem puterea şi curajul de a spune adevărul. O flacără sănătoasă ne umple minţile cu imagini clare şi cu inspiraţie şi ne oferă tăria de a ţine cont de visurile noastre şi de a le urma. Atunci când ne alimentăm focul din interior, putem vedea cu foarte mare claritate şi putem acţiona fără să ne abatem din drum. O flacără puternică ne împinge spre stări de conştiinţă mai înalte, acolo unde sălăşluiesc iubirea de sine şi libertatea emoţională.

Insă atunci când flăcările sunt mici, suntem vulnerabili, firavi şi slabi. Suntem temători, susceptibili şi îngrijoraţi şi ne îndoim de propriile noastre puteri. Atunci când flăcările nu au fost îngrijite şi hrănite, căutăm cu disperare împlinire în lucrurile din exteriorul nostru…. încetăm să mai comunicăm cu ceilalţi, fiindu-ne teamă că nu merităm să fim iubiţi şi fericiţi. Atunci când flăcările noastre sunt slabe, nu avem un sistem defensiv apt să lupte cu boala, îndoiala, grija, lipsa de apreciere faţă de propria persoană, dependenţa sau critica. Atunci când flacăra noastră este mică aşteptăm ca alţii să ne alimenteze focul, pentru că noi nu am făcut-o. Un foc mic este slab şi cade pradă dialogurilor negative continue, care se infiltrează în minţile noastre.

Este important de ştiut faptul că starea şi intensitatea focului nostru îi afectează şi pe cei din jur. O flacără mică provoacă îngrijorarea celorlalţi, în acelaşi mod în care ne-am simţi obligaţi să avem grijă de un foc care e pe cale să se stingă. O flacără interioară intermitentă ne impune să căutăm modalităţi pentru a o înteţi şi a o revitaliza. Putem să lăsăm nesupravegheat un foc care de-abia mai pâlpâie? Putem să-l ignorăm mai mult de câteva minute? Nu, dacă vrem să-l menţinem aprins. Un foc cu izbucniri intermitente riscă să se stingă, în timp ce o flacără sănătoasă se înalţă spre cer, arde strălucitor şi deţine suficientă putere pentru a rămâne aprinsă, chiar şi atunci când vântul bate în rafale.

Flăcările noastre sunt esenţa noastră. Atunci când sunt bine alimentate, ele menţin intensitatea focului. Dar flăcările noastre interioare trebuie îngrijite şi protejate. Trebuie să le onorăm, să avem grijă de ele şi să le hrănim, pentru a le păstra forţa. Sarcina noastră este de a proteja aceste flăcări, ştiind că ele sunt forţa noastră vitală, spiritul nostru şi păstrătoarele divinităţii noastre.

Acum o să vă spun ceva care o să vă trezească la realitate: alegerile ne influenţează comportamentul şi acţiunile. Fiecare alegere, ori pune lemne pe focul nostru interior, ori îl stropeşte cu apă, diminuându-i astfel forţele. Dacă vrem să strălucim în toată lumina noastră, dacă vrem să ne exprimăm în mod autentic şi dorim ca forţa să ne propulseze scopurile în lume, sarcina primordială trebuie să fie aceea de a ne menţine focul interior – forţa noastră vitală – cât mai puternic.

Acum aş vrea să vă imaginaţi că singurul lucru pe care-l aveţi de făcut, în viaţa asta, este să îngrijiţi această flacără interioară, s-o menţineţi aprinsă şi activă. Imaginaţi-vă că nu aveţi absolut nimic altceva de făcut, decât să luaţi zilnic, săptămânal, lunar şi anual hotărâri care să protejeze acel foc. Imaginaţi-vă cum vă îngrijiţi de intensitatea acestui foc, ştiind că el şi numai el, vă poate oferi toată iubirea, banii, sănătatea, siguranţa, împlinirea şi pacea pe care o doriţi. Cel mai probabil veţi fi foarte, foarte atenţi la acest foc şi veţi face alegeri care vă vor spori puterea şi vă vor îmbunătăţi viaţa pentru a vă menţine forţa vitală.

lată câteva exemple de alegeri care vă micşorează lumina şi apoi câteva exemple de alegeri care vă înteţesc focul.

Alegeri care vă micşorează lumina

– Să staţi în preajma unor persoane care vă critică şi nu vă pot vedea măreţia
– Toate acţiunile pe care le faceţi pentru că „ar trebui să”
– Toate acţiunile pe care le faceţi pentru că „trebuie să”

– Tot ceea ce facem pentru că percepem o obligaţie – încercarea de a fi „drăguţi” cu ceilalţi
– Incercarea de a obţine aprobarea celorlalţi
– Lipsa de comunicare

– Să te minţi pe tine însuţi
– Bârfa
– Lipsa de punctualitate
– Nepăsarea faţă de sentimentele celorlalţi – Actul de a vă compara cu alţii

– Judecarea propriei persoane
– Judecarea celorlalţi
– Să nu vă bucuraţi de ceea ce aveţi
– Să aşteptaţi ca ceilalţi să vă facă fericiţi
– Să trăiţi cu teamă
– Să nu aspiraţi către succes
– Să vă gândiţi că alţii sunt mai buni decât voi
– Să renunţaţi la puterea voastră în favoarea altora

– Să vă ignoraţi dorinţele cele mai profunde
– Să cheltuiţi peste posibilităţi
– Să mâncaţi mult
– Să fiţi prea indulgenţi cu voi înşivă
– Să vă pierdeţi timpul
– Să nu acceptaţi complimentele care vi se fac

– Să încercaţi să păreţi ceea ce nu sunteţi
– Să nu vă impuneţi prin stabilirea de limite clare
– Să nu aveţi suficient timp pe care să-l petreceţi singur cu voi înşivă

– Să nu vă manifestaţi iubirea pentru familia voastră

– Să nu vă recunoaşteţi meritele
– Să vă obosiţi până la epuizare
– Să nu vă ascultaţi vocea interioară

Alegeri care vă înteţesc focul

Să manifestaţi empatie faţă de ceilalţi
– Să vă rezervaţi timp pentru propria persoană
– Să petreceţi timp cu cei pe care îi iubiţi
– Să vă observaţi reuşitele
– Să vă odihniţi
– Să vă distraţi
– Să vă jucaţi
– Să faceţi exerciţii fizice
– Să mâncaţi bine
– Să vă cheltuiţi banii într-un mod înţelept
– Să faceţi planuri de viitor
– Să staţi în preajma oamenilor care vă oferă inspiraţie
– Să vă rezervaţi timp pentru a vă hrăni spiritual
– Să acţionaţi în interesul vostru şi al comunităţii
– Să vă apreciaţi ca persoană
– Să fiţi cinstit cu voi înşivă şi cu ceilalţi
– Să vă respectaţi cuvântul
– Să vă plătiţi facturile la timp
– Să daţi dovadă de compasiune
– Să fiţi apropiat de cei pe care îi iubiti
– Să faceţi dragoste
– Să faceţi opere de caritate
– Să le spuneţi celorlalţi ce mult înseamnă ei pentru voi

– Să faceţi ce vă place
– Să perseveraţi în a vă împlini visurile
– Să faceţi alegeri care să corespundă cu ţelurile voastre

– Să dansaţi
– Să iertaţi
– Să vă asumaţi responsabilitatea
– Să căutaţi ceea ce este bun
– Să căutaţi ceea ce este corect
– Să vă faceţi treaba bine
– Să fiţi aproape de copiii voştri
– Să ţineţi la partenerul vostru
– Să-i ascultaţi pe ceilalţi din inimă

– Să primiţi dragostea ce vi se oferă
– Să oferiţi putere celor din jurul vostru
– Să permiteţi celorlalţi să colaboreze cu voi
– Să creaţi un sistem de sprijin puternic
– Să spuneţi adevărul
– Să învăţaţi să spuneţi nu, atunci când este cazul.

(sursa -Intrebarile potrivite – Debbie Ford)

Sa va fie de folos oameni frumosi!

Psiholog Psihoterapeut Recatej Luana

Luminita

http://www.luminasufletuluitau.ro

 

 

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s